Se scumpesc biletele de avion, în 2024. Decizia care s-ar putea să te nemulțumească

de: Iulia Kelt
27 02. 2024

Michael O’Leary, directorul general al Ryanair, a lansat un avertisment: călătoriile cu avionul în această vară se vor confrunta cu prețuri mai ridicate ale biletelor, din cauza capacității limitate a industriei.

Conform transmisiei DPA, operatorii aerieni europeni vor avea dificultăți în a satisface cererea pentru călătorii în timpul sezonului de vârf, din cauza problemelor care limitează numărul de aeronave disponibile.

Cu cât se scumpesc biletele de avion

O’Leary a estimat că prețul biletelor Ryanair va crește cu până la 10% în această vară, în comparație cu aceeași perioadă din 2023. Acest lucru se datorează faptului că creșterea numărului de pasageri va fi mai redusă decât se anticipa inițial, din cauza întârzierilor în livrarea de avioane noi Boeing.

Initial, Ryanair prevedea că în anul fiscal până la 31 martie 2025 va transporta 205 milioane de pasageri, în creștere față de cei 183,5 milioane din anul precedent.

Cu toate acestea, din cauza unei flote mai mici, estimările ar putea fi revizuite la aproximativ 200 de milioane de pasageri.

În ceea ce privește prețurile biletelor, O’Leary a menționat că în vara anului trecut acestea au crescut cu 17% în medie, însă nu se așteaptă ca creșterea din acest an să depășească 10%. Totuși, el a subliniat că o creștere a capacității ar putea duce la scăderea prețurilor.

Puține avioane, mulți pasageri

Ryanair are un contract cu Boeing pentru livrarea a 57 de avioane noi până la 31 martie 2025, dar se așteaptă să primească între 40 și 45 până atunci.

Luna trecută, compania a revizuit ca fiind în scădere estimările de profit pentru anul fiscal în curs, din cauza oprirea vânzării biletelor la unele agenții de turism online, forțând astfel reducerea prețului biletelor.

Cu toate acestea, se așteaptă că profitul după taxe să se situeze între 1,85 și 1,95 miliarde de euro, depășind totuși recordul precedent de 1,45 miliarde de euro din 2018.

În trimestrul patru din 2023, Ryanair a transportat 41,4 milioane de pasageri, în creștere cu 7% față de aceeași perioadă din 2022, iar prețul mediu al biletelor a fost cu 13% mai ridicat.